Etichete

, , ,

Am construit un site, care ca si blogul asta, nu reprezinta nimic daca nu este cunoscut sau nu funcționează perfect. Pe langa faptul ca trebuie sa il promovez, este necesar sa il testez in diferite browsere care afisaza diferit paginile. E OK cand pot instala cateva browsere diferite pe acelasi sistem de operare. Astfel am Opera, Firefox, si Chrome despre Internet Explorer nu mai trebuie sa spun pentru ca este o componentă esențială în orice Windows. Urmarind statisticile pe server, vizitatorii mei au si alte sisteme de operare, o buna parte folosesc Mac OS sau sisteme Linux, mi-am pus întrebarea cum testez eu să văd cum arată pagina în acele browsere. Bineînțeles că nu pot instala toate sistemele de operare cunoscute pe un PC sau pe mai multe, totuși sunt un singur om și mi-ar lua foarte mult timp să lucrez câteva minute pe un PC câteva pe alt PC, iar productivitatea ar fi zero. Am căutat, și am găsit un search engine care verifică și face screenshot-uri cu pagina web în toate browserele cunoscute pe diferite sisteme de operare. Mai jos am citat descrierea de pe pagina oficială.

Browsershots creează capturi de ecran a paginii tale web în diferite browsere. Este un serviciu online, gratuit şi open-source, creat de către Johann C. Rocholl. În momentul în care trimiţi o adresa web, ea va fi adăugată într-o coadă. Un număr de computere repartizate vor deschide pagina ta web în browser-ul lor. Apoi ele vor captura imagini ale ecranului şi le vor încărca pe acest server central.